,,Poți spune ușor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. – Dar afirmă același lucru despre un individ oarecare; el va protesta și va lua chiar masuri spre a te sancționa.Așa sîntem cu toții:ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general și nu ne e rușine să ne izolăm într-o excepție. Dacă universul n-are nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?”
….așa își începe eseul, Amurgul gândurilor, marele filosof român – și unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului XX -, Emil Cioran, de la nașterea căruia, pe 8 aprilie, s-au împlinit 115 ani.
Dar cine a fost Emil Cioran?
Cel considerat un aristocrat al dubiului, dandy al metafizicii sau stilist al disperării, s-a născut pe 8 aprilie 1911 la Rășinari (Sibiu), ca al doilea fiu al preotului Emilian Cioran și al Elvirei (Comaniciu) Cioran. La 17 ani, după terminarea studiilor clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București. Aici, va fi coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, alături de care va fi încadrat, mai târziu, în generaţia interbelică a mentorilor. De altfel, cei trei vor marca profund literatura, filosofia și teologia, multe dintre operele lor devenind fundamentale pentru cultura națională.
De o inteligență sclipitoare și cu un puternic simț al observației, analizei și introspecției – dar nu numai! -, Emil Cioran a scris și a publicat, încă din timpul facultății, în diferite periodice – Calendarul, Floarea de Foc, Gândirea, ș.a. – articole cu tematici puternice.
Acesta era doar începutul unei cariere literare valoroase și contrastante deopotrivă!
După ce și-a încheiat studiile universitare – pentru teza de licență a ales ca temă intuiționismul bergsonian -, s-a înscris la doctorat (1932). În tot acest timp, a continuat să scrie, astfel că în 1934 îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care a fost distins cu Premiul Comisiei pentru premierea tinerilor scriitori needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români.
În perioada următoare, a urmat o etapă de câțiva ani fructuoasă pentru Cioran din punct de vedere literar, dar tristă pentru literatura română. Deși a publicat încă patru cărți, între 1940 – 1945 va scrie ultima carte în limba română, Îndreptar Pătimaș – un volum de reflecții interioare despre viață, moarte, neant -, lucrare considerată o punte de legătură între nihilismul tinereții și maturitatea sa literară franceză.
După 1945 va publica doar în limba francezå , Précis de décomposition – premiată în 1950 cu Premiul Rivarol -fiind prima sa carte în această limbă, apărută la prestigioasa editură pariziană, Gallimard (1949). De altfel, aceasta îi va publica majoritatea cărților, lucrări apreciate atât pentru conținut, cât și pentru stilul deosebit și elegant al limbii.
Emil Cioran și-a trăit aproape toată viața departe de lumea reflectoarelor. Cu toate acestea, a știut să cultive o relație strânsă de prietenie cu numeroase personalități culturale, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, samuel Becket și Henri Michaux, cu care a întreținut și o lungă și largă corespondență.
Dacă în prima jumătate a vieții sale, a fost preocupat de problema morții și a tristeții și atras de gândul sinuciderii, privită însă ca un alt mod de supraviețuire, după mijlocul vieții părăsește această gândire pentru una mai profundă și personală. Această schimbare se reflectă și în corespondența cu prietenii săi dovedind chiar un talent genial în acest sens.
O altă temă pe care a abordat-o în scrierile sale a fost cea a alienării ființei umane, prezentă și la Sartre și Camus, formulată însă de Cioran diferit:
,,Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”
Emil Cioran a fost un geniu dominat însă și de contradicții:
🔖în operele sale a vorbit mult despre moarte, singurătate, suferință, dar în viața reală a fost o fire pasională, fermecătoare, ironică și chiar veselă;
🔖o altă latură contrastantă ea fost cea legată de români și istoria națională despre care a scris în termeni duri. Ironic, după căderea dictaturii lui Ceaușescu în 1989, sa fost văzut sărind în sus de bucurie pe stradă (în Paris) și strigând în gura mare „țara lui și-a recăpătat libertatea”, toate în contextul în care nu a cerut vreodată cetățenia franceză.
🔖în ceea ce privește abandonul limbii române, filosoful român a motivat că nu dorea să scrie într-o limbă ,,pe care nimeni n-o înțelege”. Cu toate acestea, până la sfârșitul vieții a rămas cu sentimentul că maltratează limba franceză atunci când o vorbește. O altă ironie!
Sfârșitul vieții l-a găsit internat la Spitalul Broca din Paris – chinuit de câțiva ani de boala Alzheimer -, unde va fi vizitat zilnic de către Simone Boue, partenera sa de viață.
Viața pe care a dus-o a fost una bogată, exact cum și-a dorit-o și din care nu a avut regrete:
„Am avut, mai mult ca oricine, exact viața pe care am vrut-o: liberă, fără constrîngerile unei profesii, fără umilințele usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sînt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nici o clipă, de la ideile și gusturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieții mele e că am reușit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viața destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eșec, însă n-a fost.”
⏩ 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐂𝐢𝐨𝐫𝐚𝐧 a lăsat spre nemurire lecții prețioase, precum cea a unei existenţe în care a luptat neîncetat să arate că oamenii sunt prost alcătuiţi dintr-un amalgam de fragmente în care se întâlnesc urâtul şi divinul, în timp ce muzica şi poezia, sublime prin forma lor, sunt singurele care ne pot duce în rai.
Dar….
….pentru a-i înțelege cu adevărat filosofia de viață ar trebui să-i studiezi operele, un act de curaj, din punctul meu de vedere, în condițiile în care lectura/studiul acestora este chiar provocator. O spun din experiența unei persoane care a citit, a abandonat, apoi a recitit, a analizat, iar a abandonat, etc, una dintre marile sale creații , Amurgul gândurilor :
”…Tot secretul vieții se reduce la atît: ea nu are nici un rost; fiecare din noi găsește însă unul.”
Tu ce carte scrisă de Emil Cioran ai citit?
