Un an s-a dus, altul a venit, moment în care, mulți dintre noi, alcătuim liste cu obiective, dorințe sau facem planuri pentru ziua de mâine.
Ironic, acel mâine care nu a sosit!
Am făcut-o și eu. Până acum!
Am ales să intru în 2026 cu pași calmi, cu gândul la relaxare, somn, voie bună. Fără liste în cap, fără întrebări la care nu am răspunsuri – cel puțin, nu acum! -, fără strategii de conceput, etc.
De ce această schimbare?
2025 a fost anul care m-a dărâmat ca să învăț să mă ridic, care mi-a dat o lecție, dureroasă, dar necesară.
A fost anul în care am intrat pe fugă și în care am alergat încontinuu, fizic și psihic.
Mintea îmi șoptea să mă odihnesc, dar eu alergam.
Corpul striga de durere, dar eu alergam.
Și, în tot acest timp, negociam cu mine, jonglam cu emoțiile. Eram când urlet tăcut, când tăcere tăioasă, când furie, când vinovăție, când ură, când iubire, când neputință, când reziliență.Totul în mine era durere.
Zilele treceau. Nopțile se transformau în zile. Trăiam mecanic.
Însă, cu fiecare clipă care trecea, mai cedam puțin: în fața familiei, la muncă, cu prietenii, în compania cărților, la munte, etc. Și, totuși, mă încăpățânam să rezist.
Până într-o zi!
Furtuna m-a prins în vârtejul ei jucându-se cu mintea și sufletul meu, sufocându-mă. Voiam să respir, dar nu puteam.
O altă ironie…..credeam că este ceva trecător, iar dacă depun mai mult efort îmi voi reveni. O minciună!
Furtuna a fost mult mai puternică și a lăsat în urma ei atacuri de panică, anxietate, burnout.
Brusc, m-am trezit la pământ. Iar atunci când s-a întâmplat, am înțeles că a trecut glonțul pe lângă mine. Mai mult de atât – și cel mai important! -, am înțeles că am nevoie de ajutor.
Și l-am cerut, fără frică, fără rușine, fără să mă ascund.
Rănile și cicatricile sunt parte din mine, sunt un alt mod de a-mi arăta calea spre mai bine, de a învăța ceva nou despre mine.
Și am învățat!
Să fiu prezentă în prezența mea.
Să fiu bine cu mine însămi pentru a le fi bine celor dragi.
Să iau, din când în când, o pauză de la agitația din jur.
Să dorm, să stau fără să fac ceva – ooo, și ce bine e! -, să fac ce îmi place.
Să fiu blândă cu mine – nu doar să zic! -, să-mi dau voie să fiu.
Am înțeles conștient că mâine este o zi, dar nu o promisiune, că este viitorul, dar nu și clipa de acum.
Dincolo de cădere, anul trecut a fost unul plin cu iubire, prietenie și speranță. Iar pentru toate acestea mulțumesc celor care mi-au fost aproape, chiar și de la distanță, celor care au judecat fără să știe ce se întâmplă cu mine și, în special, bărbatului iubit, întregii familii și lui Dumnezeu!
A fost un an greu și, totuși, atât de bun!
Lunile și zilele sunt călătorii eternității. Anii care vin și se duc sunt și ei călători. – Matsuo Basho
Iar noi suntem călători pe tărâmul vieții!
Un an s-a dus, altul a venit.
2026, un alt început, fără promisiuni mari, ci cu pași mici, liniștiți, cu dorința simplă de a fi bine pentru mine și cei dragi mie!
Tu ce îți dorești pentru acest an?
E 4 ianuarie și nu am două cărți terminate – nici măcar una nu e gata de parcurs.
Pentru 2026 nu mi-am propus decât să nu mai pun presiune pe mine, să-mi acord și mie timp – prea m-am stresat întrebat, gândit, îngrijorat și-am trăit cu frica în sân.
Mai am multe de aflat, de acceptat, de transformat, de iertat, de înțeles. Multe, foarte multe, multe frici și neputințe.
Sunt aici. Mulțumesc!
La mulți ani, Laura! 🥂🍾
Mă bucur că ți-ai propus să te uiți la tine, să îți acorzi timp. Este ceea ce TU ai nevoie și, cu siguranță, în timp ai să vezi rezultate. Spun acest lucru din experiența personală. Chiar dacă situațiile noastre sunt diferite, ideea principală este aceeași. Am uitat să fim noi, să fim blânde cu noi, să ne iubim.
Legat de lectură, să știi că nici eu nu am citit la început de an. am ales în schimb să mă uit la un serial și să scriu câteva rânduri pentru mine.
Îți mulțumesc pentru vizită și sper să revii aici ori de câte ori simți nevoia. Căsuța noastră este deschisă și este încălzită cu iubire de frumos, viață, artă, prietenie. 😘